Portret de Ana…

… pe care nu o mai cunosc.

Am avut o zi care a inceput foarte prost, cu ganduri negre, cu minte intunecata de dezamagire, cu un suflet gol. Cand nu imi simt sufletul acolo, parca ceva in mine nu exista si nu imi gasesc locul. Si tanjesc dupa el. Sunt incruntata, am lacrimile in gat la fiecare pas. Mi-am dat seama ca sunt fericita cu adevarat atunci cand mi-e sufletul plin de tot ce imi trebuie. Chiar daca imi lipsesc altele. Cand o mica parte nu-i acolo, lumea mea e cu susul in jos. Si mi-e grea interactiunea cu oamenii, mi-e al naibii de greu sa fiu eu si sa fiu eficienta. Si sunt un fel de “prompterista” care zambeste la comanda la semnalul “in direct”.

Si ziua s-a schimbat cand am mers si am vazut multi oameni dansand veseli, energici si aveam un zambet enorm pe fata pentru ca vedeam ce inseamna sa traiesti fiecare moment cu naturalete, cu “viata”, intens. M-au intrebat la un moment dat daca zambesc atat de vesel pentru ca ei sunt penibili. Nu, nu sunteti penibili, sunteti vii, iar eu doar o copie neinspirata de-a mea.

O discutie aparuta din senin cu un om care stii ca e acolo mereu atunci cand vrei sa vorbesti cu cineva drag, desi e departe.Fiecare dintre noi isi doreste sa auda la un moment dat, mai in romana sau mai in engleza “you’re the one”. Si asta am auzit astazi. Nu m-am asteptat. Blank. M-am blocat si doar cu o glumita am putut sa depasesc socul.

Ma intalnesc cu familia mea din Let’s Do It, Romania!. Veseli, senini, zen Trei colegi venisera din Estonia plini de energie si buna-dispozitie si ne impartaseau fiecare moment care ii facea – pentru a cata oara – sa se simta mandri ca fac parte din miscarea Let’s Do It, World. Am facut un exercitiu care mi s-a parut simpatic si care mi-a aratat o Ana care in mintea mea nu mai exista, din sufletul meu e demult plecata, am ingropat-o si am uitat de ea.

“Datorita tie, am intrat in Let’s Do It, Romania!, am vrut sa fiu voluntarul Ana”, “esti cel mai energic om din echipa, ma motivezi, ma inspiri, imi place cand vii vesela la intalniri, glumesti, ne ridici din amorteala”, “esti vie, am incredere in tine, ai fost rea cu mine, dar te-ai zbatut si nu te-ai abatut de la drumul tau si s-a dovedit ca a fost bine”, “esti imaginea Let’s Do It, Romania! in fata tuturor oamenilor si ne bucuram sa ne reprezinti”. Ascultam toate aceste cuvinte ravasita, de parca nu era vorba despre mine si imi abtineam cu greu lacrimile cand ma luau in brate. Da, stiu, suna a zen, hippie, flower power, dar parca din cand in cand e bine sa iti mai amintesti de tine, sa stii ca tu contezi.

Acest portret e departe de autoportretul pe care mi-l fac eu zi de zi. E in tuse gri, colorate cu zambete si oameni de la care invat sau pe care ii iubesc, din care lipseste mana inspirata si dibace a creatorului. Abia astept ziua in care autoportretul si portretul vor fi totuna. Pana atunci, schitez.

Sursa foto: Alexandrina Hristov

Advertisement